Dragă viitor coleg,

Prima dată când am văzut un copil cu nevoi speciale a fost la joaca din fața blocului atunci când eram mică, acum peste 20 și ceva de ani. Nu știam atunci ce e un copil cu nevoi speciale. Știam doar că era un copil cu care făceam castele de nisip. Îl cheamă Ciprian și este surdo-mut. Ne-am jucat mult împreună și nu aveam de unde ști atunci ce va fi cu mine, dar acum când mă uit în spate lucrurile se leagă frumos. Știu doar că eram curioasă și voiam să mă înțeleg cu el. Joaca cu el era mereu liniștită și atentă, iar eu am apreciat asta.

Ești aici pentru ca ai pus #FocusPeEducatiaSpeciala. Faci un lucru grozav! Ai ales să faci parte din lumea copiilor speciali. Drumul până la destinație poate fi un labirint, dar cand ajungi la copii știi ca acolo trebuia să ajungi.

Eu am ales să trec prin mai multe structuri ale labirintului pana să ajung să mă stabilizez.

Am început cu rolul de evaluator în Serviciul de Evaluare și Orientare Școlară și Profesională (SEOSP) din cadrul CJRAE. Acolo testam copiii care aveau cerințe educaționale speciale și îi îndrumam către o formă de învățământ: de masă, special, cu profesor de sprijin etc. Acolo am cunoscut copii și familii cu multe povești unele prea grele pentru vârsta lor.

Apoi am fost logoped câțiva ani. Mi-a plăcut foarte mult și a rămas un domeniu preferat din sfera specială.

Corectarea limbajului copiilor a fost stimulant de creativitate și cred că acolo am realizat cu adevărat că un copil care nu îl poate spune pe S e diferit de alt copil care  îl poate spune pe S și are nevoie de alte materiale special create pentru el. O bună perioadă de timp făceam materiale, laminam, tăiam în toate formele doar să fie atractiv pentru copilul din fața mea. Am lucrat cu copii de la 4 ani până la 12. Unii copii fără tulburări de limbaj își doreau să vină la cabinet pentru că totul era prezentat ca o joacă și câteodată făceam și activități împreună pentru distracția lor.

După logopedie am testat ținutul învățării cu profesor de sprijin. În acei ani am cunoscut reținerea școlilor de masă în legătură cu elevii speciali, însă am intalnit și mulți profesori deschiși către progresul acestora. A fost o adevărată experiență să stau în banca cu elevul meu și să îl ajut să înțeleagă lecția pe care profesorul o preda. Uneori a fost chiar dificil să îmi readuc și eu aminte noțiuni din școală pentru a-l ajuta pe elevul meu. La un moment dat o eleva de a mea știa să facă integrale mai bine decât mine. O altă elevă îmi dicta lucrările și tezele pentru că nu putea scrie, dar crea niște compuneri cu mare greutate.

În prezent sunt profesor educator în școala specială. Aici lucrez cu o clasă de elevi  multe activități terapeutice. Elevii sunt minunați. Învăț și eu de la ei poate chiar mai mult decât învață ei de la mine.

Fac activități de socializare de care au mare nevoie. La terapie ocupațională învățăm să devenim cât mai îndemânatici, totul desfășurându-se prin joacă continuă. Doar așa își pot însuși elevii mai ușor unele noțiuni.

E o mare bucurie când un copil învață să treacă o ață printr-o bilă, sau când altul învață sa se lege la șireturi, sau când îi scrie “salut” pe WhatsApp mamei lui. Sunt mici victorii în fiecare zi și eu sunt norocoasă să le vad transformarea pe parcursul anilor.

Îmi plac toate ramurile educației speciale și toate sunt necesare în societatea noastră.

Îmi doresc cât mai mulți oameni pasionați și creativi cărora să nu le fie frică să iasă din zona de confort în acest vast sistem.

Eu, din pacate, nu știu ce mai face Ciprian. S-a mutat din cartierul nostru când încă eram copii, dar mi-ar plăcea să îi spun acum ca am învățat să port o discuție simplă în limbajul mimico-gestual și militez pentru deschiderea oamenilor la diversitate.

Îți doresc mult succes și nu uita că vei găsi mereu aici o comunitate care sa te susțină!