Mă pregăteam să devin învățătoare sau educatoare, fiind în ultimii ani de liceu pedagogic cu dublă specializare și plăcându-mi ambele la fel de mult, însă nu mă decisesem ce să aleg. Și așa, având de ales între două, am ajuns să aleg a treia variantă, cea de învățător-educator, care părea că le îmbină pe amândouă, și aceasta pentru copii cu nevoi speciale. Nu a fost nimic planificat, pur și simplu în clasa a 13-a când aveam în programă psihopedagogia specială ca materie de studiu, am fost duși în vizită la școala ajutătoare de atunci, fiind în anul 2000, și am decis pe loc:

                                                              Aici vreau să lucrez!

Până atunci vizitasem zeci de grădinițe și școli, am susținut multe lecții pentru copii de vârste diferite dar aici, doar dupa o singură vizită, am simțit că pot să fac cel mai mult, să ajut și să fiu utilă.

Mă mai gândesc și acum ce resorturi interne m-au ghidat, care au fost poate aspectele personale nerezolvate care m-au influențat și încă îmi dau seama parțial care a fost motivul și în ce a constat hotărârea mea.

Știu totuși sigur un lucru.

Au fost niște emoții foarte puternice pe care le-am simțit acolo

Au fost niște sentimente care au fost active în toată perioada în care am lucrat cu copiii speciali: durere, multă durere și paradoxal, multă iubire. I-am văzut că suferă, că au limitări, unii se mișcă greu având carapacea corpului diferită și parcă stângace, alții se mișcă greu din punct de vedere intelectual, dar toți, absolut toți, emană o bunătate și o iubire pe care eu nu le-am întâlnit în alte sisteme. Am fost impresionată profund și m-am gândit că aș putea face multe pentru ei.

Și așa au trecut aproape 14 ani la catedră cu copiii speciali, ani în care am activat pe mai multe posturi, am început cu cel de învătător-educator, apoi au urmat profesor-educator, profesor de preprofesionalizare și apoi de psihopedagogie specială. Am lucrat în trei școli și copiii au avut de la deficiențe mintale ușoare până la deficiențe severe și chiar profunde.

Au fost momente în care mi-am zis că am stat prea mult în acest sistem, dar nu regret. Am învățat multe.

Închei prin a sublinia faptul că după ce lucrezi cu copiii speciali ai capacitatea de a te adapta oricărui copil pe care îl întâlnești, cu orice dificultate și ți se dezvoltă o anumită sensibilitate, un fel de al șaselea simț care te face să devii foarte atent la nevoile copilului din față ta, să găsești calea potrivită pentru a-l face să iasă din carapcea lui și să intuiești rapid o cale de comunicare cu el.

Toți copiii sunt un dar, toți copiii sunt minunați dar copiii speciali ne fac să fim noi înșine provocați și vulnerabili în fața necunoscutului și a imprevizibilului.