29 June, 2022

Cine e în spatele lui Zuli?

O echipă întreagă care lucrează zi şi noapte editând resurse ?

A, nu ?  E un singur om ? Atunci sigur sigur editează non stop şi are un mega business din Zulituli.

Zuli nu e nici mega business, nici făbricuţă şi nici un singur om cu laptopul lipit de braţe şi imprimanta în spate. În spatele lui Zuli sunt eu, Aniela.

7 lucruri despre mine care se întâmplă în spatele lui Zuli dar care îl influenţează:

Am lucrat 13 ani în învăţământul special din România.

13 ani de lucru cu copii cu dizabilităţi. 13 ani de optimism, de creativitate pentru a aduce lucruri faine pe un tărâm arid cu puţine resurse. 13 ani cu mulţi copii care au avut nevoie de mine. Pe unii nu i-am putut ajuta : ori eram la început şi nu aveam  experienţă ori situaţia era mult prea complexă şi implica prea mulţi factori pe care nu îi puteam controla. Pe alţii i-am putut ajuta să facă progrese în comportament sau pe linie cognitivă. Şi unii şi alţii rămân în amintirea mea. Poate în timp amintirile se înceţoşează însă râmâne ideea că noi, cei care lucrăm cu copiii, ne asumăm aportul la viitorul acelui copil. Viitorul lui. Viitorul nostru. Suntem împreună şi trăim în aceeaşi lume. Eu, el, copiii noştri, copiii copiilor noştri.

Nu mai lucrez cu copiii cu deficienţe.

De câteva luni m-am mutat din România. Locuiesc acum în Belgia şi lucrez ca educatoarea la Comisia Europeană. Copiii de aici nu au deficienţe dar, aşa cum spunea o persoană dragă mie, peste tot sunt copii cu foame de iubire şi magie. La început a fost surprinzător să îi văd, să îmi schimb comportamentul. Practic am schimbat registrul: de la profesorul care ajuta copiii să înveţe comportamente noi, să înveţe să scrie şi să citească, să descopere lumea, să iubească lumea în care sunt şi să iasă în lume la omul care setează un cadru pentru copii preadolescenţi pentru ca ei să îşi desfăşoare autonomia, nevoia de atenţie, nevoia de a fi într-un grup şi de a fi auzit. Practic am făcut un pas în spate pentru a mai vedea încă o bucată de puzzle a ceea ce înseamnă psihologia copilului şi adolescentului pe teren.

A existat un moment în care m-am întrebat dacă să continui cu Zuli sau nu.

După mai multe întrebări decât răspunsuri mi-am zis că Zuli are scopul lui şi că trebuie să existe. În prezent e relaxarea mea şi terenul pe care mă joc cu creativitatea : când sunt obosită deschid calculatorul şi editez timp de o oră resurse. Mă joc cu o mulţime de culori, template-uri şi multe, multe amintiri. În fiecare resursă găsesc un copil cu care am lucrat. Iar obiceiurile sunt deja instalate: luni postez resurse noi, duminică e ziua resurselor gratuite iar undeva în timpul săptămânii fac loc pentru un articol.

Îmi place lucrul manual.

Întotdeauna mi-a plăcut să meşteresc ceva. Să lipesc, să cos, să împletesc. Am adus asta cu mine, în relaţia cu copiii din jurul meu. Cu fostii mei elevi am dus activităţile astea la rang de terapie ocupaţională. Cu copiii de acum creez prin aceste activităţi spaţiu de comunicare, de apropiere, spaţiu în care ei se desfăşoară liber şi se descoperă pe ei. Ideea de a meşteri cred că e baza lui Zulituli. Resursele şi materialele sunt tot un lucru manual, un pic mai tehnologizat însă.

Întârzii mereu, oriunde.

Nu e drăguţ, e chiar toxic pentru mine căci îmi influenţează negativ multe activităţi şi starea mea interioară. Doar pe linia lui Zulituli am reuşit să schimb asta printr-un program clar: eu luni întotdeauna postez resursele noi pe site, miercuri lucrez la resursa gratuită ca ea să fie disponibilă utilizatorilor duminică. Sunt date clare de la care nu mă abat de aproape un an.

Creez legături speciale cu copiii

până acolo unde nu mai ştiu limita dintre viaţa profesională şi viaţa privată. Modul în care îi ascult, îi validez, îi accept face ca ei să se simtă în siguranţă cu mine indiferent de copil şi de faptul că au sau nu deficienţe. Doar că la un moment dat parcă vine o ceaţă peste mine şi nu mai ştiu când se termină timpul de la şcoală, job şi când începe viaţa mea privată. E un lucru pe care l-am învăţat aici, în Belgia. Aici niciun profesor nu îşi dă numărul de telefon. Singura modalitate de a vorbi cu el este prin mailul pe care îl trimiţi şcolii. Accidental, poate, îl mai vezi în curtea şcolii. Dar pentru o conversaţie cu el trebuie să stabileşti anterior un rendez vous. Îmi aduc aminte de orele peste program pe care le făceam în România, de mesajele pe whats app cu părinţii seara. Făceam cu drag toate astea. Dar parcă nu era un echilibru între profesie şi familie.

Îmi place Crăciunul dar nu Paştele sau ziua României

şi asta se vede în realizarea resurselor. Deşi ştiu că mulţi profesori îmbracă ceea ce predau în simbolistica sărbătorilor nationale şi religioase tocmai pentru a imprima copiilor succesiunea evenimentelor şi ancorarea spaţio temporală îmi este greu să creez resurse cu tematica Paştelui. Pur şi simplu nu mă atrage. De aceea pe site sunt puţine resurse cu iepuri şi ouă dar aş fi gata în orice moment al anului să fac resurse cu brazi şi elfi.

Eu creez resursele şi administrez site-ul împreună cu echipa tehnică.

Dap, eu creez resursele Zuli. Dar pentru a ajunge la mulţi terapeuţi şi copii mai e nevoie de ceva : există şi echipa tehnică care pune toate ideile mele în coduri şi limbaj informatic pe site, există şi prieteni cu care fac brainstorming atunci când nu reuşesc să materializez o resursă.

Totuşi de ce Zuli ?

Pentru că aveam nevoie de un cadru simbolic şi jucăuş pentru un subiect atât de important : educaţia copiilor cu nevoi speciale !

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Cos
    Cosul tau este golinapoi la magazin