Sunt plasa de siguranţă a elevilor mei

Am venit în Şcoala Specială în anul 2004, după experiența grădiniţelor din învățământul de masă plus alţi trei ani ca și pedagog într-un centru de plasament unde am întâlnit pentru prima oară copii cu CES. Însă când am început să lucrez efectiv cu acești copii, în școală, situația s-a schimbat mult.

Nu voi trece nici măcar în revistă, trăirile pe care le-am avut atâta timp cât am lucrat la centrul de plasament pentru că ar aduce, în prim plan, multă suferință și multă frustrare, între timp lucrurile s-au mai schimbat, în bine.

Revenind la experiența mea în școala specială, cu începuturile acesteia, ar trebui să subliniez că nu a fost ușor deloc. Întâi ca și acomodare cu elevii, cu  întreg colectivul, ulterior ca interiorizare a unor modalități de lucru cu acești copii. Am venit cu toată dragostea către această profesie și asta m-a ajutat mult. Nu vreau să romanțez cu nimic povestea dar simțeam, știam de pe atunci că locul meu, menirea mea, drumul meu era alături și împreună cu acești copii și părinții lor.

Acum, după șaisprezece ani, sunt tot aici.

Am început drumul profesional cu o clasă de elevi, cred că doisprezece la număr, cu deficienţă mintală moderată. Am lucrat doi ani ca și profesor educator la acea clasă și nu a fost deloc ușor, în marea lor majoritate copiii, aveau tulburări de comportament, ADHD. Imaginaţi-vă cât de greu era să reușești să îi focusezi pe o activitate. Nu vin aici să vă țin o prelegere teoretică, despre strategii- metode-mijloace tradiționale și moderne, le știți de la cursuri, fiecare, despre cum poți susține o activitate cu o clasă din învățământul special. Însă ce vă pot spune, cu siguranță, trebuie să aveți, voi înșivă, răbdare, empatie și multă iubire de oferit, altfel nu merge. Elevii au multe probleme pe lângă  cele certificate medical.

Dacă ai de oferit dragoste, bucăți de suflet evoluezi și tu şi acești copilași, o dată cu tine.

E ca și cum am urca o scară, pe un munte abrupt și începând de la prima până la ultima treaptă, mâinile care se strâng una cu cealaltă, formând un lanț, nu își dau drumul. Asta până ajung toți sus!

Acea echipă care urcă, coeziunea mâinilor care se împletesc, a sufletelor care rezonează și înaintează, mai greu, mai ușor, este menirea ta ca dascăl să o creezi și să te constitui în plasa de siguranța a acesteia.

Crede-mă, efortul, dedicarea îți vor fi răsplătite, înmiit! Aici în școala specială, eu am întâlnit cei mai speciali copii. Aici am trăit și simțit iubirea pură, cred că cumva însăși definiția ei, așa cum nu poate fi ea definită nici în cărțile  de filosofie.  Acești copilași ti-o oferă  în întregime de la primul zâmbet  până la ultima lacrimă. Am zis că nu romanțez istoria mea personală, dar alergând printre amintiri, tot ce am simțit și trăit prin prisma copiilor, mă determină într-un fel să le las să curgă. Experiența fiecare și-o descrie cum simte. Așa simt! Am dus o generație, o clasă pe parcursul a zece ani, din clasa întâi până în clasa  a X a, am crescut o dată cu ei, profesional și spiritual. Ne-am modelat şi evoluat împreună, am plâns, am râs, am împărțit totul împreună.

Secretul profesiei e să vezi în ei, adultul, pe care tu vrei să-l formezi. Ai timp să-l modelezi!

Hai să facem  un exercițiu de imaginație, ai un aluat și ai vrea să-l faci un cozonac. Ce faci?  Adaugi în el toate ingredientele pe care le știi din rețetă, dar în anumite cantități, iar aici intervii tu: cu nota personală mai pui  un pic mai multă esență, un pic mai puțină vanilie….totul stă în dozaj, cum simți tu doza, care să asigure nota  personală și acel altfel al fiecăruia. În ideea în care atunci când mănânci un cozonac, de la trei persoane, aceștia sunt făcuți pe baza aceleeași rețete, dar au gusturi și arome diferite. Așa și cu copilașii, ei sunt toți cu nevoi speciale, dar de la clasă la clasă sunt altfel, trecând peste caracteristicile comune. Fiecare profesor își pune amprenta personală în evoluția lor individuală. Poate pare prețios şi dificil ce scriu sau greu. Însă lozinca este: văzînd și făcând!

Provocarea e să ai curaj  să te întreci pe tine însuți. Au mai făcut-o și alții și le-a reușit!

Noi suntem aici, te așteptăm, dragă absolventule, colegi și copilași care vor să te cunoască, avem atâtea să îți oferim, încât tot ce va apărea ca neajunsuri și nemulțumiri, pe care orice sistem le are în subsidiar, vor fi date uitării.