Copiii cu dizabilități gândesc cu sufletul și fac lumea mai bună.

Aceasta este ipoteza de la care am plecat înainte de a alege specializarea Psihopedagogie Specială la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Speciale, Braşov. Ipoteza mi s-a confirmat o dată cu interacțiunea directă și practica de specialitate. Scriu aceste idei aflându-mă în febra examenului de licență, deci, mă pot considera viitoare absolventă, cu experiențe „la cald”,  proaspăt trăite.

Cum văd eu lucrul cu elevii cu dizabilități?

Ei bine, cred că pot descrie asta printr-un singur cuvânt: PROVOCATOR. Toate experiențele cu copiii sunt diferite, antrenante, nu există copii care să se asemene chiar dacă se află sub bula aceluiași diagnostic. Lucrul cu copiii speciali necesită:

• creativitate pentru a crea experiențe unice și personalizate de învățare
• motivație pentru că trebuie să te menții mereu pe linia de plutire deoarece progresele copilului nu apar ușor
• empatie pentru a înțelege nevoile copilului dar și ale aparținătorilor acestuia.

Pot fi profesor pentru acești copii?

Răspunsul pe care îl pot oferit este unul pozitiv, mai exact consider că pot fi profesor sau mai bine spus, îndrumător pentru copiii speciali. Experiențele din perioada studenției mi-au oferit răspunsul la această întrebare. Nu cred că îți poți pierde energia într-o astfel de profesie, este antrenant pentru că mereu apar metode noi de predare sau de învățare benefice recuperării copiilor cu care trebuie să fii la curent și ieșirea din tipare, nu e o meserie monotonă și plictisitoare.

Consider că pot deveni profesor pentru copiii speciali deoarece sunt energică și niciodată nu renunț până nu reușesc. Cred că acestea sunt calitățile primare pe care ar trebui să le aibă orice viitor profesor care alege să lucreze cu „specialul”.