Schimbarea. Cum vine ea? Bate la ușă?

Te uiți în jur și ai vrea să schimbi ce te înconjoară. Simți că nu poți și că întâlnești numai ziduri. Uneori ai schimba oamenii de lângă tine, alteori locurile, relațiile cu ceilalți sau poate întreaga viață.

Cum?

Uneori schimbi prin repetiție și prin apropierea de omul respectiv. Repeți același drum, cu aceleași cuvinte din nou și din nou.  Alături de repetiție pui drag pentru drumul acela căci știi că e drumul spre schimbare.

Cum schimbă copilul percepția față de matematica grea și de neînțeles? Prin multe exerciții printre alte multe jocuri, prin multă susținere.

Nu e nevoie de speech-uri motivaționale, nici de critici sau atenționări.

E nevoie de exemplu. Pentru unii schimbarea e atât de departe încât au impresia că e utopică, ceva din cărți la care  nu au acces sau ceva imposibil pentru ei.  Ei au nevoie să o vadă, să fie în preajma ei, să se obișnuiască cu ea.

Știi că cel de lângă tine ar trebui să facă altfel, știi că așa își face rău și sieși și altora. Dar dacă din când în când aruncă un ochi spre ce faci și vede cum ar putea fi altfel se poate trezi din amorțirea lui. Nu înseamnă și că va face. Mai departe îl poți implica în ce faci tu fără să își dea seama. Devine parte din acțiune, devine el parte din schimbare. E simplu și fără cuvinte. Cam așa poți schimba o masă de oameni fără ca ei să știe.

Am întâlnit părinți care nu auzeau ce vorbeam despre copilul lor. Nu se puteau desprinde de imaginea lor despre cum trebuie să fie lucrurile, nu credeau în copil așa cum credeam eu și, mai mult de atât, se agățau de rolul lor de a-l proteja.  Așa că am început să fac eu fără a discuta foarte mult despre asta. Le-am arătat poze, le povesteam cum a fost dar fără a spune: Faceți și voi așa!

Am plantat semințe fără a le povesti păsărilor de ele.

Până într-o zi când au ieșit din pământ, au crescut și au dat și frunzele. Atunci am văzut că și părintele face la fel fără a ști și fără a-și da seama cu adevărat ce salt imens a făcut. Dar important este că a ieșit din starea de neputință iar copilul pășește pe un nou drum al schimbării.

Alteori, vrei nu vrei, schimbarea are nevoie de o echipă. De un drum parcurs de aceeași oameni, cu același scop dar resurse diferite. Aici poate fi mai greu însă rezultatul fantastic.

Schimbarea în lume are nevoie de timp și de expunere repetată.

Sunt copiii cu deficiențe integrați în societate? Cam la fel de mult cam cât sunt și văzuți.  Câți copii cu deficiențe ați văzut la rând cumpărând bilete pentru muzeu?

Câți copii cu deficiențe ați văzut cumpărând un produs? Atâția cât vânzătorii care au răbdare să îi aștepte să scoată banii, să socotească.  Atâția câți părinți sunt dispuși să facă asta.

Câți copii săraci sunt acceptați în clase și în grupuri? Cam câți părinți nu pun preț pe formă și pe haine scumpe.

Câți oameni îi înțeleg pe copiii cu deficiențe? Cam câți își înțeleg propria viață.

Schimbarea nu bate la ușă.  Ea intră atunci când tu o chemi.

Nu-i pui omului în buzunar Schimbarea, ci i-o prezinți stând de mână cu ea!

Nu o inviți la cină, ci gătești pe același scaun cu ea.

Și nici nu o cumperi de la părinți, ți-o dorești, o cauți și devine a ta!