Cum învățăm la Școala Specială? Dar învățăm?

De ceva vreme ies cât mai mult cu elevii din clasă. Oriunde: muzee, escaladă, excursii, plantare, magazine.

Am 15 materii de predat și simt că nici una nu e suficientă pentru ce ar avea nevoie elevii mei. Ele sună superb: Abilități socioemoționale, Stimulare cognitivă, Formarea autonomiei personale, Elemente de matematică aplicată, etc. Însă puse în contextul predării actuale, cu regulile impuse de planificări și de rigorile învățământului actual ele sunt fade, plictisitoare și total artificiale. Formarea autonomiei personale s-ar face doar în mediul școlar dar dincolo de școală copilul e total dependent de ceilalți. Ajunge în clasa a VIII și nu știe nici să își cumpere o cartelă de metrou deși el a făcut multe jocuri de rol de-a vânzătorul și cumpărătorul.

 În clasă la matematică mintea pare că e talentată, face calcule deosebite deși abia dacă știe să scrie.Însă într-un magazin dacă își cumpără hartie igienică nu își dă seama ce rest ar trebui să primească.

Stimularea cognitivă intre aceeași pereți, zi de zi, se transformă în plafonare cognitivă.

Ora de Ritm și mișcare făcută în clasă, cu cele mai frumoase materiale didactice, e o copie ieftină a unei ore în care joci ping pong în parc sau mergi cu trotineta sau mergi la o sală de escaladă. În condițiile în care vorbim de copii cu deficiențe care au în cea mai mare parte o viață pasivă.

De ce să vorbești despre peșteri la Explorarea mediului înconjurător când poți să mergi la o salină? Mai mult decât atât e o ocazie și să învățăm să ne orientăm după o hartă.

 Vezi și simți pe viu.

Te întrebi și îți răspunzi pe loc.

O excursie înglobează și explorarea mediului înconjurător și formarea autonomiei personale și stimulare cognitivă și ritm și mișcare. Cu așa avantaje de ce ai face ieșirile astea atât de rar?  De ce să aștepți Săptămâna Altfel?

Cui îi este mai comod în clasă? Profesorului sau elevului?

De ce excursiile sau ieșirile sunt puse în categoria activităților extracurriculare? De ce sunt extra? Ele ar trebui să fie baza. Concretul. Concretul unui copil cu deficiențe care are nevoie de ancorare în realitate.

Apoi apar, firește, inspecțiile și evaluările. În cadrul serios, cel de la catedră și în bănci. Iar profesorul este evaluat cât de bun a putut fi în respectarea etapelor lecției, a folosirii materialelor didactice. Despre copil și despre creșterea lui personală nu se spune nimic. Măiestria profesorului este dată de documentele frumos făcute și îndosariate.

Ca profesor aș scoate materiile atât de bine delimitate și aș schimba dinamica predării lor cu cât mai multe experiențe practice (pe stradă, în magazin, într-o fabrică, etc.). Pentru mine o școală specială ideală are și o seră și un spațiu cu animale și un atelier de tâmplărie și unul de olărit.  O școală specială folosește orice resursă pentru stimularea copiilor.

Dar ar apărea întrebări: Cum îl evaluezi pe profesor în condițiile astea?

Cum măsori evoluția copilului? Unui copil îi pui Foarte bine pentru că a știut cât rest să primească de la vânzător iar altuia pentru că a reușit să facă un drum alături de colegii lui fără să îi bată. Dar sunt cele două echivalente?

La școala specială se învață. Cum se poate….nu cum s-ar putea….