Bullying dincolo de cortină

S-a încheiat muzica. Spectatorii pleacă de la locurile lor rând pe rând. Cortina se lasă. Liniște și întuneric. Dincolo de ea o altă muzică și un alt spectacol….

În școala specială există mult bulliyng: între copii, mai ales de către cei cu tulburări de comportament asupra celor cu deficiență mintală, între adulți și copii și între adulți. Muzica spectacolului e pe note de putere și victimizare. Șapte note muzicale: toate într-un dans al forței și al setei de dominare.

Elevii o simt profund căci puterea le este luată de societate.

Această putere e luată ușor și pe nesimțite prin părinți copleșiți de deficiență, departe de imaginea perfectă a copilului perfect, prin părinți care nu au curajul să iasă pe stradă cu ai lor copii și să spună:

copilul meu e altfel iar eu sunt o mămică altfel!

În schimb aud: copilul meu e prost, nu îl vedeți? Iar atunci când nu folosesc cuvinte îl ajută excesiv: îi încheie șireturile deși e mai înalt decât mama și ar fi putut de o mie de ori să învețe să se descurce singur.Îl conduce la școală și la 16 ani deși diagnosticul și gradul lui de prezență îl ajută și poate să îi ofere această independență.

Un bulliyng în care aripile sunt tăiate iar excluderea din societate o facem încet și cu multă răbdare.

Un bulliyng făcut de părinți, de vânzători, de ghizi de muzee. De adulții ce înconjoară acești copii.

Elevii o simt profund și de la profesori.

E o formă de bullying când nu crezi în ei, când nu le dai o șansă și nu te porți ca și cum mâine ei vor fi adulți capabili.  Când le dai un colaj de făcut dar de fapt îl faci tu, profesorul. Nu îi dai șansa să creeze și nici credit că ceea ce face ar putea fi expus pe pereți.

Îmi pot da seama ca un elev al meu în viitor va avea multe relații toxice. Tulburarea lui de atașament îmi arată asta azi.

Dar ce să fac?

Să țip la el? Să îl desființez la fiecare greșeală?

Să nu îl mai iau în excursii pe motiv că e imprevizibil și destabilizează întreg grupul?

Să îl înjur și să îi spun mamei că e irecuperabil? Că e handicapat pe viață? Că e un cretin cu care nu mai ies în viața mea din școală?

Sau

deschid ochii și văd că toate manifestările acestea sunt cauzate de însăși deficiența lui: slaba lui capacitate de control emoțional, faptul că pentru el viața e mai mult o luptă între contraste (sunt exclus-sunt iubit, sunt abandonat-sunt al cuiva).

Cum să blamez pe cineva pentru că face ceva ce el însuși nu poate controla?

Oare cum se numește acest tip de bulliyng?

Are el un nume sau credem că e un comportament îndreptățit?

Care e rolul meu de profesor aici?

Rolul meu față de copil și rolul meu față de părinți? Cum ar fi în loc să blamez și să etichetez să fac un plan în care îmi propun să lucrez pe acest tip de comportament al copilului. Pentru că sunt specialist știu că e ceva pe termen lung, știu că e nevoie de mulți pași mici, știu că trebuie să evit orice invalidare și jignire, știu că trebuie să creez momente în care pot lucra rezistența elevului la frustrare sau problema lui de autocontrol. Știu că țipând la el, jignindu-l sau forțându-l să stea în bancă cu capul plecat nu rezolv nimic, nu fac decât să îmi asigur liniștea de moment.

În loc să aleg să îl învăț ce înseamnă puterea și nedreptatea, violența și umilirea mai bine îi arăt ce înseamnă răbdarea și iubirea, credința în ceilalți.

E nevoie să îl pun, treptat, față în față cu ce nu poate el gestiona chiar dacă asta înseamnă să îl aud înjurând sau poate chiar să mă lovească. Nimic de aici nu are legătură cu mine, profesorul, ci cu reacțiile ce vin din urma deficienței. Iar dacă nu știu lucrurile astea nu am ce căuta în școala specială!

Mai bine cresc găini.

Muzica bullyingului se cântă și printre adulții de pretutindeni..

Aceste melodii au note înalte ca orice țipăt, au note dure ca atunci când managerul unei instituții de pretutindeni nu își prețuiește oamenii, au note umilitoare ce seamănă cu hărțuirea profesională. E ca în Evul Mediu când se găsea o femeie ce făcea parcă lucrurile altfel: când e altfel nu înțelegem, dacă nu înțelegem e vrăjitorie.

-Ești vrăjitoare?
– Nu.
-Oare de ce te-am întrebat? Noi știm că ești! Ardeți-o!!