Când suntem ocupați la școala specială

Terapia ocupațională ocupă un loc aparte în școala specială. Dincolo de locul frumos consemnat în planificări și programe el are un rol urias. E singura modalitate de a atinge starea de împlinire la copiii cu diferite deficiențe. Scrisul și abilitatea de a opera cu numere sunt instrumente pe care copilul le va folosi mai târziu în diferite proporții (mai mari sau mai mici) dar starea de împlinire pe care noi o avem ori de câte ori ne reușește un lucru, un proiect, împlinim o idee, ei o au prin această terapie ocupațională.

Pentru cei la care diagnosticul nu este atât de limitativ terapia ocupațională e o cale de a învăța diferite procedee (cum ținem în mână diferite instrumente, cum coasem, cum lipim, cum vopsim, cum turnăm). Procedeele astea îi vor ajuta mai târziu în joburile pe care poate le vor avea. Dacă vor fi orientați mai târziu spre o anumită meserie tot ce au învățat le va fi de folos, ei fiind deja familiari cu acțiunea de a face ceva.

Într-o săptămână noi am vopsit băncile din curtea școlii. Aceeași acțiune dar cu alte funcții pentru diferiți copii.

Pentru un copil cu o tulburare de comportament a fost  ceva ce l-a atras câtă vreme a avut un obiectiv: acela de a încerca să vadă cum este. Dacă obiectivul nu a fost mare și nu a contat pentru el a stat puțin timp aplecat asupra acțiunii. Mai mult, am văzut zburând vopsea și mai aveam un pic și intram în panică.

Pentru copilul timid și anxios a fost o activitate în care s-a cufundat și a uitat de sine. A vopsit fiecare cm și colțișor, fiecare fir de lemn și a dat direcție fiecărui strop de vopsea.

Pentru copiii cu deficiență mintală a fost o activitate plăcută deși a intervenit destul de repede plictiseala și saturația.

Pe toți i-a atras însă lucrul cu lâna. Fie că am făcut mingiuțe din lână, fie că am transformat-o în tablouri pentru ei a fost extrem de interesant. În fond împâslirea e o acțiune repetitivă (ceea ce pe ei îi liniștește), e un amalgam de culoare (ceea ce îi bucură) și de senzații (e moale, ia forma pe care o vrei). Pentru unii a mai fost nevoie și de  un mic obiectiv (facem lucruri pentru un bazar unde vom vinde tot ce lucrăm).

Cât de mult contează așteptările tale atunci când faci terapie?

Am fost foarte reticentă să introduc împâslirea în clasă (pentru că presupune lucrul cu un ac  ascuțit) știind că poate fi un pericol pentru fiecare dintre ei: un elev are un tremur aparte al mâinilor, altul are o motricitate scăzută a mâinilor iar altul poate fi, uneori, un adevărat pericol cu un ac în mână. Am folosit împâslirea timp de un an în atelierele lui Zuli făcute în afara școlii și nu m-am gândit niciodată că o voi putea folosi și la școala. Elevii m-au surprins prin receptivitate și prin faptul că nici nu s-au înțepat. O mică lecție legată de așteptări și de cât de mult contează să crezi în ei.

Altă dată am zis că avem prea multe mărgele. Le-am folosit timp de un an și tot ne-au mai rămas. Așa că le-am propus copiilor să le împărțim și să le oferim celorlalte clase. De aici o întreagă discuție despre de ce să dăm din lucrurile noastre, dar noi cu ce mai rămânem, dar de ce nu mai bine le-am vinde. Cu multe explicații am reușit! Tot acum am văzut cât de greu le este unor adulți să primească ceva la care nu se așteaptă, cât de neîncrezători suntem…

Indiferent de cât timp stau aplecați asupra lucrului toți copii își iau de aici ceva doar pentru ei: starea de împlinire, nevoia de a umple un gol sau de a-și exprima creativitatea în forma care este.

Poți folosi trucuri precum introducerea unui obiectiv concret pentru ei: vindem ce facem la bazar sau la expoziții dar în spate tu știi că orele acelea în care a lucrat el altădată ar fi înjurat, lovit, distrus sau ar fi stat cu fața lipită de geam în așteptarea mamei. Tu știi că bazarul e o matematică aplicată: copilul dă rest, calculează, are în față cifre. Știe câte produse a avut, câte i-au mai rămas.

Asta dacă îi dai voie.

Dacă îți greșești rolul și faci în locul lui devine terapie pentru tine, dragă profesor.

Visez ca în școala în care lucrez să existe două ateliere de terapie ocupațională: unul în care folosim împâslirea, lucrul cu lâna și unul în care facem lumânări. Două spații separate de clase, unde suntem doar ocupați. Pentru asta am demarat un bazar de Crăciun unde vom vinde decorațiuni. Cu banii câștigați vom da viață celor două ateliere.

Vino și tu la bazar! Nici nu visezi ce vei descoperi!