Cum se nasc poveștile în casa lui Zuli? Precum un copil: mai întâi e gândul

Cum să fac să îl ajut pe copilul meu? Cum să fac să înțeleagă?

Cum îl poate ajuta o poveste?

Cred că pot numi poveștile pe care le folosesc la atelier ca fiind terapeutice. Ele sunt mai scurte decât în mod obișnuit tocmai pentru a rămâne suficient timp ca să pot vorbi cu toți copiii despre ce ar putea face în continuare personajele. Însă poveștile conțin suficiente detalii pentru ca ei să se regăseasca. La început foloseam din poveștile magice ale Florinei  dar am abandonat din două motive: îmi este greu și durează mult să găsesc o poveste care să se muleze exact pe grupul de copii și am constatat că uneori, din cauza emoțiilor, uit detalii și asta face ca povestea să nu mai aibă aceeași formă.

Mi s-a părut mult mai natural să inventez o poveste simplă, scurtă și cu efect pornind de la detaliile pe care le știu despre copii și de la personajele împâslite create acasă (un suport  vizual care îi ajută pe copii să rămână atenți la personajele poveștii). Practic, o poveste cu  și despre ei. Oare cum ar fi ca fiecare dintre noi să audă o poveste despre el?

De regulă, le scriu cu puțin timp înaintea începerii atelierului sau între ateliere, atunci când am material și suficiente informații despre copii (de la părinți, profesori  sau din observațiile directe din cadrul atelierelor).

Ce conțin poveștile?

Poveștile sunt un exercițiu de autoexplorare dar atât de subtil încât copiii (și pe bună dreptate, proiecția e un mecanism natural) nu își dau seama că atunci când îi încurajez să îl ajute pe personaj să iasă din situația limită de fapt îl ajut pe el să exploreze situația lui. Și nici nu se poate împotrivi așa cum ar putea să o facă dacă i s-ar spune direct:

Cum să facem noi ca tu să îți termini temele mai repede? Se întâmplă a nu știu câta oară! ,

căci la prima vedere nu e despre el. E despre un șoricel.

În mod paradoxal, calea de a ajunge cu adevărat și în profunzime la copil (mai ales la subiecte sensibile) nu sunt discuțiile sau cuvintele moralizatoare și de multe ori nici prezentarea consecințelor negative.

Calea de a ajunge la copil sunt poveștile. Poveștile și simbolurile.

Povestea este centrată în jurul unei teme, de exemplu teama de a încerca lucruri noi  sau dificultatea de a duce la bun sfârșit un lucru, o acțiune.  Când am făcut o poveste la un atelier și mi-am dat seama că viza doar un copil am introdus în personajele secundare caracteristici ale celorlalți copii. Așa a fost în cazul poveștii  Peștii și Timpul. Și a fost un real succes, cu toate că am avut o teamă: Și celorlalți ce le dau? Ce își iau ceilalți bun din povestea asta?

Succesul a fost multiplu:

•  pentru copilul care se regăsea în problema poveștii întrucât a auzit mai multe posibilități de soluționare la care el, pierdut în teama lui, nu le vedea
• ceilalți copii, nefiind implicați în situația care nu era despre ei, au fost foarte creativi la construirea soluțiilor. A  fost benefic și faptul că s-au regăsit în personajele secundare (o mică introspecție a cum sunt ei):

– Eu care pește sunt?

– Și eu mă întreb care pește ești….  sau

–Care pește ți-ai dori să fii?

Ce este interesant e că există câteva etape pe care copii le parcurg într-o situație de proiecție: la început răspunsul lor la întrebarea cum le putem ajuta pe personaje să le fie mai bine, mai vesele, cu mai mulți prieteni, etc. ei răspund conform realității lor nefiltrând nimic (cu cât copilul este mai mic cu atât etapa aceasta este mai evidentă):

–Eu i-aș spune Șoricelului să rămână acolo în dovleac. De ce să iasă?

spune copilul care în mod real are o reținere ori de câte ori este pus în situația de a face ceva nou. La a doua privire iese din contextul realității lui și începe să creeze situații noi, posibilități ca șoricelul să iasă din dovleac! Cu cât copilul este mai mare sau mai interiorizat cu atât este nevoie de întrebări suplimentare căci rezistența este mai puternică.

Situația de grup, în care spun povestea, are un dar anume. Oferă suficient material pentru discuții și practic folosești o imensă resursă psihologică. Nici nu îmi dau seama cum aș transmite toate astea, într-un mod eficient pentru copil, într-o consiliere individuală sau chiar de grup, fără povești cu simboluri  și scenarii.

Un inventar detaliat al poveștilor pe care le-am folosit de-a lungul timpului găsești aici. Ele sunt create pentru situații de grup însă îți poți ajuta oricând copilul cu o poveste. Uneori nici nu este nevoie să o discutați. Odată cu ascultarea poveștii rotițele din mintea copilului se pun în mișcare iar schimbarea se întâmplă. Și pot apărea și întrebări din partea copilului.

Ai încredere în poveste!