Profesorul logoped în învăţământul de masă

Profesorul logoped este de formare psihopedagog sau psiholog, absolvent al facultăţilor de psihologie şi ştiinţele educaţiei, în cadrul universităţilor de stat sau particulare, precum şi al programelor masterale de profil deşi, ideal ar fi ca în Romania să existe o facultate de logopedie cu materii  strict specifice acestei ramuri a defectologiei. Activitatea o desfăşoară  în mediul de stat, adică în învăţământul de masă (centrele logopedice interşcolare) sau în învăţământul special, fără să fie necesară obţinerea unui  atestat de liberă practică pentru desfăşurarea activităţii. Doar în mediul privat el  poate profesa pe baza acestui atestat eliberat de Colegiul Psihologilor din România, activitatea sa fiind inclusă în cadrul comisiei de Psihologie Educaţională, Consiliere Şcolară şi Vocaţională, subcomisia de Psihopedagogie Specială, precum şi în cadrul comisiei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie.

Logopedul din învăţământ lucrează cu copiii din sistemul şcolar de masă(şcoli gimnaziale şi/ grădiniţe, după caz) sau special, în cabinetul destinat acestui scop. Acesta este angajatul ministerului educaţiei/ inspectoratelor şcolare teritoriale şi ocupă acest post prin examen de titularizare.

Ca profesor logoped  în şcoala de masă, pe parcursul celor 16 ore pe săptamână,   intervenţia mea este dublă:

• una logopedică, prin formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare ale copiilor care prezintă diverse tulburări de pronunţie, dificultăţi de învăţare specifice,  întarziere în dezvoltarea limbajului şi a vorbirii, dislexie, disgrafie, discalculie, atât  în cazul copiilor cu intelect normal cât şi al celor cu cerinţe educative speciale
• psihologică, prin înlăturarea temerii de a vorbi, de a greşi si de a creşte încrederea şi acceptarea de sine a acestora în scopul  integrării în colectivul din care fac parte, relaţionării sănătoase cu cei din jurul lor.

 Legătura  cu şcoala specială este mai mult decât benefică atât pentru formarea personală continuă,  îmbogăţindu-mi experienţa şi practica personală  prin participarea la cercurile pedagogice anuale, cât şi pentru copiii logopaţi din şcolile/grădiniţele de masă,  prin desfăşurarea de activităţi extraşcolare în cadrul unor proiecte comune.

Orarul şedinţelor de terapie logopedică este stabilit şi cu acordul/colaborarea prof. învăţători cât şi părinţilor. Astfel, programul cabinetului logopedic interşcolar acoperă intervalul  orelor 9.00-13.00, astfel încât activităţile specifice să se desfăşoare  atât timp cât şcolarii mici/preşcolarii sunt prezenţi în unitatea şcolară, precum  şi în funcţie de particularităţile specifice vârstei(logopaţii preşcolari vor avea întaietate),  de orarul şcolar al copiilor, mulţi dintre aceştia având domiciliul în afara oraşului. Durata unei activităţi terapeutice este  de 40 de minute şi se desfăşoară cu grupe mici de 2-4 copii sau individual.

         Principalele competenţe şi atribuţii  indeplinite în  fiecare an şcolar presupun:

• identificarea, depistarea şi înregistrarea copiilor sesizaţi din zona de intervenţie logopedică, examinarea, la începutul fiecărui an şcolar, a tuturor copiilor preşcolari din grupele mari din grădiniţe, a elevilor din clasa pregătitoare şi a celor din clasele I-IV din toate unităţile care aparţin circumscripţiei logopedice;
• înregistrarea copiilor cu tulburări de limbaj în fişele de depistare avizate de către directorul unităţii în care s-a făcut depistarea;
• convocarea copiilor cu tulburări de limbaj la CLI, pe bază de invitaţii scrise adresate părinţilor;
• examinarea logopedică complexă şi psihopedagogică a copiilor consiliaţi/sprijiniţi, în colaborare cu familia-părinţi, asistenţi maternali- cu cadrele didactice şi cu consilierul şcolar, acolo unde este cazul, în scopul identificării tuturor factorilor care au influenţat evoluţia limbajului şi a comunicării copilului;
• formularea diagnosticului şi prognosticului pentru fiecare copil/elev evaluat;
• proiectarea activităţii de terapie a tulburărilor de limbaj şi de comunicare identificate;
• intervenţia terapeutic-recuperatorie în concordanţă cu diagnosticul logopedic al copiilor/elevilor examinaţi;
• evaluarea periodică a progreselor logopaţilor.
• responsabilitatea faţă de tehnicile terapeutice  aplicate şi documentele întocmite,
• respectarea drepturilor copilului /omului.

De punctat este  importanţa colaborării logopedului cu toţi coterapeutii implicati în demersul terapeutic:

• părinţii, întrucât este necesar să se discute despre obiectivele stabilite, despre exerciţiile care pot fi realizate acasă, despre evoluţia şi comportamentul copilului în cadrul activităţilor, despre noile achiziţii. În unele cazuri, părintele poate (şi chiar este indicat) să participe la câteva şedinţe demonstrative pentru a învăţa modalităţi de comportament şi activităţi specifice. Aceste şedinţe demonstrative trebuie însemnate în fişa de observare a logopatului sau într-un caiet special pentru astfel de situaţii.Se poate realiza un caiet de comunicare între părinte şi logoped, în care să fie notate exerciţiile de făcut pentru acasă şi modul in care au fost realizate acestea.

• colegii care participă la recuperarea logopatului este recomandat să se discute  despre diagnosticul diferenţiat, despre evaluările realizate pe diferite paliere şi despre obiectivele urmărite de fiecare, pentru ca acestea să se poată completa.
• educatorul/învăţătorul copilului: se pot aduna informaţii importante în evaluarea şi diagnosticarea copilului, se pot obţine informaţii importante în evaluarea eficacităţii exerciţiilor realizate în cabinet.

             Documente pentru evidenţa copiilor/elevilor cu tulburări de limbaj 

• fişe de depistare
• fise de acord pentru participarea la terapia logopedică
• registre de evidenţă a copiilor cu tulburări de limbaj care sunt consiliaţi/sprijiniţi în CLI, realizate pe an şcolar
• registre de evidenţă a prezenţei copiilor la şedinţele de corectare programate
• fişa logopedică – instrument de consemnare a datelor anamnezice, a demersului terapeutic şi a dinamicii corectării
• programe de terapie logopedică pe tip de tulburare.

Necesarul din cabinetul logopedului: 

material didactic audiovideo, oglindă logopedică, copiator, calculator, trusa logopedică(adică obiecte care ajută la diversele exerciţii- paie de suflat, baloane de cauciuc şi de săpun, lumânări parfumate, chibrituri), beţişoare de lemn  pentru indicarea poziţiei limbii sau buzelor, panou logopedic cu buzunare pentru fiecare literă in care vor sta imagini sau cartonaşe pentru sunetul respectiv), sticluţe cu diferite mirosuri, cartonaşe cu figuri umane având diferite expresii, pahare de plastic (din care puteţi exersa sorbituri sau suflat de diferite intensităţi), fluiere, şerveţele igienice sau pentru dezinfectat, atlase logopedice, jocuri pentru dezvoltarea limbajului, casete, dischete etc.; materiale psihopedagogice speciale: teste pentru examinarea limbajului, probe pentru cunoaşterea vârstei psihologice, teste de evaluare a proceselor psihice, probe de evaluare a nivelului de cunoştinţe, manuale de limba şi comunicare, ghiduri logopedice cu exerciţii, fişe de lucru personalizate.

           Ca instrumente de lucru,  mă  ghidez după:

•  programa terapiei tulburărilor de limbaj pentru învăţământul special
• planificarea anuală
• proiectele de activitate terapeutică
• proiectele de intervenţie specifice fiecărui diagnostic şi proiectele de intervenţie personalizată completate pentru fiecare copil, în urma evaluării logopedice

Două aspecte deloc de neglijat merită atenţia: primul se referă la faptul că cea mai exactă şi de folos evaluare va fi întotdeauna cea din prezent iar al doilea subliniază importanţa  atmosferei  în care se va realiza  această etapă –  una placută, dezinhibantă pentru copil, prin observarea intereselor acestuia, folosirea jocului dirijat, menţinerea unei  atitudini prietenoase si directe.

         Provocările  acestei meserii sunt inerente

Unele pot fi soluţionate uşor, alteori este necesar  şi binevenit un ajutor. Astfel, printre cele mai frecvente dificultăţi apărute menţionez:

• comportamentele ale copilului în timpul evaluării care împiedică desfăşurarea şedinţelor (evitare, fugă, refuz, agresivitate, plâns, hiperkinetism, minciună, etc.). În aceste cazuri există mai multe opţiuni: invitarea părinţilor ca asistenţi la aceste şedinţe, invitarea unui alt copil sau chiar a mai multora pentru a participa la jocuri şi activităţi, schimbarea rapidă a activităţii care provoacă aceste comportamente (schimbarea subiectului, atragerea atenţiei cu ceva interesant, începerea unei povestiri concomitent cu efectuarea unei acţiuni, ascultarea de muzică, ceva la care copilul să nu se aştepte), schimbarea locului desfăşurării şedinţei (deplasarea în clasă sau în curte sau pe hol, oriunde aceste comportamente sunt diminuate), acordarea copilului timp să se acomodeze, lăsarea copilului puţin timp singur, motivarea faptului  că  logopedul are  o problemă de rezolvat pe hol (dar în tot acest timp supravegherea acestuia fără să ştie), ingnorarea timp de 10 minute, făcând ceva la birou sau jucându-se cu ceva (dar de fapt  acordându-i atenţie copilului  fără ca el să bage de seamă), oferirea unei recompense (bulină, bomboană, fişă de colorat, timp să se joace cu o jucărie preferată), verificarea din mai multe surse spusele copilului (mai ales informaţii despre familie, locuinţă, etc.).

• comunicarea diagnosticului logopedic al copilului trebuie făcută cu responsabilitate şi profesionalism, deoarece de buna pregătire a părinţilor depinde viitoarea colaborare cu familia.

• colaborare cu părinţii. În aceste situaţii este necesară folosirea diplomaţiei, venirea în întâmpinarea părinţilor, oferirea ocaziei de a  povesti mai multe despre situaţia lor. Mulţi părinţi simt nevoia să discute cu un specialist despre problemele întâmpinate cu copilul, să caute sprijin pentru educarea acestuia sau chiar să caute scuze şi cauze externe ale diagnosticului copilului (când este cazul), astfel încât  logopedul poate oferi această ocazie prin programări lunare de şedinţe- discuţii. În cadrul acestor şedinţe parintii pot fi învăţaţi prin exemple concrete şi demonstraţii cum ar trebui să continue exerciţiile acasă, pot fi  invitaţi să participe la şedinţele de logopedie ale copilului, le pot fi oferite scurte materiale informative şi fişe de lucru,  pot fi puşi în legătură cu alţi părinţi ai copiilor care participă la terapie, organizaţi activităţi comune (atelier de lucru mame-copii pentru confecţionat ceva, activitate ludică copil-tătic, etc).
• combaterea absenteismului de la terapie necesită colaborarea cu toate persoanele responsabile de educarea, creşterea şi siguranţa copilului. Printre soluţii ar fi: afişarea programului, anunţarea părinţilor, educatorilor, învăţătorilor, solicitarea de a ne ajuta la respectarea orarului, discutarea  cu copilul despre obiectivele şi scopul participării lui la şedinţe, încercarea de a  organiza activităţi cât mai atractive, lăsându-l să aleagă el dintre mai multe variante de exerciţii, discutarea  sau realizarea unor activităţi de grup cu colegii de clasă sau prietenii (dacă există posibilitatea).
• rezistenţa copilului la tehnicile aplicate se poate traduce prin ineficienţa acestora în cazul unui anumit copil şi imposibilitatea atingerii obiectivelor. În acest caz este necesară revizuirea evaluării logopedice şi obiectivelor propuse, a gradului de dificultate al acestora, strângerea cât mai multor informaţii de la persoanele cu care mai lucrează, referitor la ce îi place, ce îl atrage, ce îl motivează, la ce stimuli răspunde mai bine. Poate fi necesară şi  schimbarea  orei  şedinţei, în funcţie de ritmul şi programul său de lucru de-a lungul zilei.
• insuficiente materiale didactice care implică un efort în plus pentru logoped  de a confecţiona cu propriile mâini cele necesare. O soluţie poate fi folosirea decupajelor  din reviste, copierea sau desenarea de  imgini, colorarea de  cartonaşe pentru culori, confecţionarea  literele alfabetului şi cifrelor  din carton, confecţionarea de puzzle prin taierea unor imagini în mai multe bucăţele, folosirea materialelor din natură (castane, frunze uscate, insectar, flori presate, pietricele, nisip,beţişoare, etc), folosirea de  dactilopictură pe o tabliţă de metal care se poate spăla, confecţionarea cu copiii diferite imagini (cu boabe de fasole, grău, mirodenii colorate etc. lipite pe un desen preexistent), folosirea unor instrumente neconvenţionale (cutie de metal cuboabe, sticlă de plastic cu pietricele, trompetă din sticlă de plastic găurită, bucăţi de metal ca tobe, pahare de sticlă şi linguriţe, suluri de carton pentru suflat, beţe cu castane în capăt pentru bătut în diverse cutii, etc.)

Consider că profesia de logoped m-a ales. În consecinţă, n-aş mai avea alte opţiuni. Îmi place sa lucrez cu copiii, să fiu deschisă, să-i ascult, să se facă înţeleşi, să se bucure de copilărie, să se surprindă şi să mă surprind cănd lucrez cu ei, deşi această carieră implică consum extrem de multă energie fizică şi psihică. Să  pot păși zilnic pe tărâmul copilăriei, să fiu înconjurată de cele mai sincere zâmbete, de empatia, curajul și perseverența micilor oameni în descoperirea tainelor limbajului  face să conteze orele de studiu, pregătire de activităţi, materiale etc. Desigur, satisfacţiile sunt, deşi apar mai greu decât în alte cazuri.Mă fascinează sunetele şi cum creierul reușește să le învețe şi să le asocieze.Când vezi un copil că reacţionează la un stimul după mult timp de lucru cu el şi simţi şi vezi progresul cât de mic al său, înseamnă că să ai șansa să schimbi, să aduci un pic de bine în lumea lui. Dar ca să faci această muncă, consider că  trebuie să fii împăcat cu tine însuţi/însăţi, pentru că imediat copiii îţi vor simţi starea. Dacă eşti supărat într-o zi, nu poţi lucra cu ei, te simt şi devin rigizi; dacă reuşeşti să fii încrezător şi să ai o atitudine pozitivă, te vor  întâmpina şi ei la fel; trebuie să fii mereu stapân pe tine, să fii conştient tot timpul de problemele lor şi ale familiilor din care provin ei, să ştii să comunici cu ei. Şi, astfel, la un moment dat, vor apare şi satisfacţiile. Copiii m-au învăţat să iubesc oamenii indiferent de cum sunt ei, să nu-i judec, să-i accept aşa cum sunt şi  să nu-mi fie frică de tot ceea ce presupune noutate.

         Pentru mine, profesia de logoped este mai mult decât o specialitate,  implică mai multă responsabilitate decât o meserie în sine. Este o cale spirituală către tine însuţi.

Descoperi ca poţi fi şi actor, psiholog, designer etc. Din acest motiv, nu voi  înceta niciodată să mă bucur de aceasta meserie atât de umană, în  care cea mai mare recompensă pe care o pot  primi este zâmbetul sincer şi  plin de fericire al celor mici şi a şansei de a-ţi retrăi copilăria alături de ei.

Pe cât de minunată este această profesie, pe atât de mult mi-aş dori ca timpul alocat pentru o şedinţă de terapie să nu zboare atât de repede, ţinând cont de faptul că  datorită numărului mare de copii logopaţi depistaţi anual, fiecare dintre ei  poate beneficia doar de o şedinţă pe săptamână.

Dar… să iubești ceea ce faci și să simți că e important, cum ar putea fi altceva mai plăcut?Timpul le aşează pe toate.Sa ne bucurăm de prezent!

Prof. logoped, Gheorghiu Geanina Ionela

Şcoala Gimnazială “Vasile Alecsandri” Vaslui