Profesorul de psihodiagnoză

Disciplina pe care ”o predă” profesorul de psihodiagnoză poartă denumirea de Evaluare și consiliere psihopedagogică, psihodiagnoză.

Profesorul de psihodiagnoză este absolvent de Psihologie sau Psihopedagogie specială și este cel care, așa cum îi spune și denumirea disciplinei, evaluează și consiliază din punct de vedere psihopedagogic elevii școlii speciale, elevi cu diferite grade de deficiență.

Profesorul de psihodiagnoză își desfășoară activitatea în cabinetul de psihodiagnoză și are, de regulă, câte o oră pe săptămână la fiecare clasă, în total 16 ore săptămânal. Orele se desfășoară în a doua parte a programului elevilor. Activitățile se pot desfășura individual (un singur elev în cabinet) sau în microgrupuri.

Dintre atribuțiile sale, enumăr:

• Să evalueze elevii școlii din toate punctele de vedere: cognitiv, comportamental, socio-emoțional, autonomie personală etc.
• Să identifice tehnici de prevenție/intervenție la nivel individual.
• Să realizeze programe de intervenție individuală și de grup în ariile dezvoltării personale: cognitivă, comportamentală, socio-emoțională etc.
• Să contribuie la integrarea elevilor noi în cadrul școlii.
• Să lucreze în echipă cu celelalte cadre didactice implicate pentru a alege împreună metoda de intervenție optimă în cazul fiecărui elev.

Instrumentele pe care profesorul de psihodiagnoză le folosește sunt: programa școlară (fără de care nu-și poate desfășura activitatea), probe pentru evaluarea diferitelor arii (din păcate, cabinetele de psihodiagnoză nu prea sunt dotate cu baterii de teste, lucru care îngreunează activitatea de evaluare), fișe de lucru, cărți și mult material intuitiv-concret, fără de care nu se poate lucra cu copiii cu deficiență mintală.

Principalele documente pe care profesorul de psihodiagnoză trebuie să le elaboreze sunt:

• Planificarea anuală și semestrială, unde practic așterne pe hârtie ce își propune să facă de-a lungul unui semestru sau an școlar, respectând programa.
• Planuri de intervenție personalizate, dat fiind faptul că elevii cu deficiență au particularițăți și ritmuri de evoluție proprii.

Ca avantaje ale acestui post amintesc:

• Faptul că profesorul de psihodiagnoză își stabilește singur orarul, spre deosebire de profesorul de psihopedagogie specială sau cel educator, care au un orar prestabilit.
• Faptul că lucrul individual cu elevii dă, de cele mai multe ori, mai multe roade.
• Faptul că profesorul de psihodiagnoză, având ore la majoritatea claselor dintr-o școală, are o vedere de ansamblu mult mai clară asupra evoluției și nevoilor elevilor școlii.

Un dezavantaj major, pe care, personal, îl resimt din plin, este timpul scurt pe care profesorul de psihodiagnoză îl are de petrecut la fiecare clasă: o singură oră/săptâmână. Văd acest lucru ca pe o piedică în intervenție și în stabilirea unor relații terapeutice strânse.

Principala provocare a profesorului de psihodiagnoză, din punctul meu de vedere, reprezintă selectarea elevilor care vor veni la cabinet:

vor merge toți, prin rotație sau vor fi selectate doar cazurile mai ”speciale”?

Dacă se va face o selecție cine va avea prioritate:

elevul cu tulburări emoționale, eventual cu gânduri suicidale, elevul heteroagresiv, cel autoagresiv sau cel cu deficiență severă, cu deficiențe grave pe majoritatea ariilor de dezvoltare?

Aspectul acesta este în strânsă legătură cu dezavantajul numărului mic de ore alocat fiecărei clase săptămânal.

A.C., profesor psihopedagog

şcoala specială