Prof. în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică

Salut inițiativa Anielei Burlacu de a ajuta tinerii profesori care încearcă să își găsească calea și caută să identifice cu care post de profesor (din cele prezentate în centralizator  ca opțiuni pentru diverse specializări), rezonează cel mai mult.

Structura articolului va urma un set de întrebări pentru a oferi date cât mai exacte despre ceea ce înseamnă postul de profesor în cabinete de asistență psihopedagogică.

Cine este profesorul de asistență psihopedagogică? 

Profesorul de asistență psihopedagogică poate fi un absolvent de psihologie, pedagogie, filosofie, sociologie, asistență socială, științe ale educației, științe ale comunicării și combinații ale celor de mai sus.

Posturile de profesor de asistență psihopedagogică aparțin de CJRAE și CMBRAE (Centrele de Resurse și Asistență Educațională) și sunt repartizate în școlile și grădinițele de masă. Ele se ocupă prin inspectoratele școlare, prin concurs de titularizare sau mișcarea personalului didactic, în ședințe publice.

În școlile speciale nu există un astfel de post, totuși atribuțiile de orientare școlară și profesională sunt desemnate unui profesor, cel mai probabil celui de psihodiagnoză. Consilierea se realizează la clase de către fiecare diriginte care are aceste atribuții atât față de elevii din clasă cât și față de familiile lor.

Câte ore pe săptămână lucrează și în ce interval orar?

Norma profesorului de asistență psihopedagogică este de 18 ore pe săptămână dintre care 2-3 sau 4 ore sunt obligația de catedră, sau ore de predare la clasă, în general ore de educație socială, cultură civică, psihologie, pedagogie sau sociologie.

Intervalul orar este stabilit de profesorul de asistență psihopedagogică dar trebuie să țină cont și de orele de predare care sunt atribuite de școala la care activează și de orarul claselor. La cabinet elevii vin după ce își termină orele de curs, sau în mod excepțional când sunt trimiși de diriginte sau profesori.

În ce constă activitatea lui? Ce predă? Ce instrumente folosește?

Profesorul de asistență psihopedagogică predă discipline care se înrudesc cu specializarea lui, 2-3 sau 4 ore pe săptămână, educație socială, cultură civică, psihologie, pedagogie sau sociologie.

Instrumentele folosite la orele de predare sunt manualele, fișele, ghidurile metodice pentru disciplinele respective.

Instrumentele folosite în consiliere sunt diverse, de la fișe de autocunoaștere și dezvoltare personală, manuale de dezvoltare personală, la ghiduri, tehnici de consiliere, chestionare. Profesorul nu folosește teste psihologice, nu este psiholog clinician.

Celelalte ore  (18 ore = norma – 2 sau 3 sau 4 ore de predare) sunt folosite pentru consiliere individuală, consiliere de grup, activități de consiliere la clase. Periodic mai există activități care îi revin tot profesorului de asistență psihopedagogică, cum ar fi, evaluarea psihosomatică a nivelului de dezvoltare a preșcolarilor mari care urmează să meargă la școală și testarea în vederea orientării școlare și profesionale a școlarilor din clasele a opta și a șaptea.

O altă activitate este legată de orientarea copiilor cu cerințe educaționale speciale spre serviciul de evaluare și asistență educațională, pentru obținerea certificatelor de orientare școlară și profesională. Aici profesorul de asistență psihopedagogică orientează elevii și părinții spre instituțiile care eliberează documentele necesare- CMBRAE, DGAPC, medici specialiști, psihiatri, medici de familie, psihologi. De asemenea îndrumă sau chiar întocmește uneori fișele psihopedagogice ale elevilor. Elevii cu C.E.S. vin la cabinetul școlar și profesorul de asistență psihopedagogică în colaborare cu profesorul itinerant și de sprijin oferă suport și consiliere elevilor, părinților și profesorilor pentru adaptările curriculare.

Profesorul de asistență psihopedagogică se ocupă și de elevii cu tulburări specifice de învățare- T.S.I.- Dislexie, Disgrafie, Disortografie, Discalculie, oferind suport cadrelor didactice și elevilor, întocmind anumite documente pentru elevii diagnosticați cu T.S.I. (P.E.P.-uri). De asemenea, tot profesorul de asistență psihopedagogică se asigură că în condiții de examene școlare, acești elevi primesc suportul specific- timp suplimentar, suport.

Profesorul de asistență psihopedagogică consiliază elevii, familiile lor și cadrele didactice și are rolul de mediere a conflictelor sau a situațiilor de comunicare ineficientă.

Care sunt challenge-urile? Cum le rezolvă? Singur? Cu ajutor?

Primul neajuns, i-aș spune, este faptul ca norma unui profesor de asistență psihopedagogică este divizata în două sau mai multe unități și cuprinde oficial 800 de școlari și preșcolari, dar de fapt cred că nimeni nu are o norma de doar 800 de copii ci de 1000 sau mai mulți. La acest număr se adaugă familiile copiilor și cadrele didactice din toate unitățile în care profesorul activează.

Un alt challenge este faptul că profesorul de asistență psihopedagogică are nevoie să se informeze  despre cazuistica și procedurile specifice care se aplică în școli, de exemplu, în cazuri de bully-ing, copii aflați în risc, autovătămare, etc. Deși profesorul nu este terapeut, are nevoie să știe cum să acționeze din punct de vedere metodologic, ce autorități să anunțe, unde să trimită copilul și/sau familia, ce documente se întocmesc.

Un profesor debutant nu are cum să rezolve singur toate situațiile care apar pentru prima dată în cariera lui. Are nevoie să apeleze la colegi mai experimentați, chiar la metodiști, directori, șefi de catedră, îndrumători și aici mă refer mai ales la aspectele ce țin de partea legală, administrativă și de documente. Cu siguranță că skill-urile individuale ne fac pe fiecare dintre noi unici și că entuziasmul începătorului face de multe ori minuni, dar totuși în acest tip de post  sunt atât de multe tipuri de activități si de atribuții încât și un profesor experimentat s-ar simți încercat.

În afară de acest post, ai mai încercat și altceva?

De-a lungul carierei mele didactice am ocupat posturi care mi-au fost permise de școlile absolvite (liceu pedagogic, o facultate tehnică și facultatea de psihologie), și anume: învățător-educator, profesor educator, profesor de pre-profesionalizare, profesor de psihopedagogie specială, logopedie, profesor itinerant, profesor școlarizare la domiciliu și profesor de asistență psihopedagogică. Momentan lucrez în învățământ dar și în particular ca psihoterapeut și consilier psihologic acreditat de Colegiul Psihologilor.

Fiecare dintre aceste posturi are plusuri si minusuri așa că faptul că am încercat mai multe îmi dă o privire de ansamblu și pot să aleg conștient ce fac mai departe.

În ce rol te-ai simțit mai bine și de ce?

M-am simțit bine în mai toate rolurile și cred că factorul decisiv aici este faptul că iubesc copiii. Am lucrat cu copii speciali în cea mai mare parte a timpului și pot să am acces repede la ei, să îi înțeleg și să relaționez cu ei și cu familiile lor. Am observat acest avantaj atunci când am fost profesor de asistență psihopedagogică. Reușeam să lucrez cu copii considerați dificili sau greu abordabili și m-am bucurat că diversitatea de cazuri cu care am intrat în contact m-a făcut să fiu foarte receptivă la comunicarea nonverbală, să respect limitele impuse de unii copii, să cer permisiunea de a intra în contact și să le ascult nevoile și dorințele.

Pe de altă parte, interacțiunea cu clasele de copii din școala de masă mi-a dat o mai mare satisfacție profesională, pentru că progresele lor sunt mult mai rapide și sunt foarte receptivi atunci când le captezi interesul. Dacă ar fi să spun de ce îmi este dor, atunci îmi este dor de acea interacțiune veselă, gălăgioasă și entuziasmantă.

Ce ți-ai dori să poți face mai mult ca profesor în cabinetul de asistența psihopedagogică și simți că nu poți?

Atunci când am fost profesor de asistență psihopedagogică am fost sfătuită să vizitez fiecare clasă, să mă prezint copiilor, cadrelor didactice și părinților, să particip la cât mai multe ședințe cu părinții, pentru a prezenta oferta cabinetului de asistența psihopedagogică și a-mi oferi disponibilitatea pentru o paletă largă de situații. În norma mea am avut o școală și o grădiniță, un număr de 1100 de copii, adică 27 de clase, de la clasa pregătitoare la clasa a 8-a și 10 grupe de grădiniță, adică 37 de clase și grupe, în total. I-am vizitat pe toți copiii în clase, am participat la multe ședințe cu părinții  (nu la toate) și la multe ore de dirigenție și apoi a urmat  rezultatul. Au venit la cabinet, foarte mulți, prea mulți pentru un singur om. Mi-aș fi dorit să pot să ajut mai mulți copii, dar eram limitată de timp. Am ajuns să iau doi copii pe oră, câte jumătate de oră fiecare, ca să pot să văd mai mulți. Am luat și grupuri dar mulți doreau să vină individual. Pe scurt, nu am putut să fac față la cererea care era în școală. Copiii își doreau să vină, doreau să vorbească, aveau nevoie să fie ascultați, să fie văzuți, să fie îndrumați, dar eu eram un singur om și era prea puțin.

Aceasta a fost experiența mea și provocările cu care eu m-am confruntat. A trecut ceva timp de atunci și este posibil să existe unele modificări în atribuțiilor profesorului de asistență psihopedagogică, deși nu cred că sunt mari schimbări.

Profesor/Psiholog: Cristina Eftimie