Curajul la Scoala Specială

Eram afară, în curtea școlii. Toamnă, cald și frumos. Împreună cu A. și  G. am luat corzile să sărim în curtea școlii. Obiceiul nostru e să sărim în serii a câte zece sărituri. Nici unul dintre ei nu are o plăcere în a sări așa fără scop. Scopul e doar al meu: să se energizeze, să facă mișcare și să se dezmorțească după câteva ore de stat în clasă. De regulă toți se chinuie să ajungă la 10 sărituri: ori le este greu fizic ori nu le place. Aș putea alerga eu cu ei dar acum mă simt obosită.

-Eu nu sar. Nu îmi place.

-Bine G.. Sare primul A..

-1, 2, 3….10…..wow A. ce tare ești!!!!!Ai ajuns așa repede la 10! Ai făcut 10 sărituri!!! Superr!Cum? Mai vrei? 11, 12,….16, …….., 20. Bravo!!!! A., știai cât de puternic ești?Ai sărit de 20 de ori!

-Mai vreau!

-Ok. Hai.  21, 22, 23,…..29, 30!!!!!!!!!! Iuhuuu! A. ești campion!!

Nici o lamentare cum ar fi fost altădată. Doar bucurie pe chip și oboseală, evident.

A urmat G. din proprie inițiativă și a depășit și el cu mult numărul de aur: 10.

Ce a fost aici? Ce a fost în plus față de alte momente similare?

Multă atmosferă și multă încurajare.

Când lucrezi la școala specială ai nevoie de curaj: curajul să îndrăznești, să crezi în cel din fața ta și să visezi pentru el! Să poți să faci toate astea dincolo de împotrivirea celui din fața ta. Elevul cu tulburare de comportament nu va spune niciodată: da, da, îmi doresc lucruri bune pentru mine, vreau să cresc frumos și drept. Dimpotrivă, va puncta tot ce e negativ, va amplifica orice nemulțumire și va face tot posibilul să le antreneze în viața lui căci el doar asta cunoaște. A reînvăța presupune multe, multe drumuri.

Mai este nevoie și de multă validare căci vocea lor interioară nu este încă conturată. De multe ori eu trebuie să le fiu voce și suport. Dacă vocea este critică acțiunile și puterile lor vor fi limitate.

Mă necăjesc când aud adulți care țipă la ei, care le spun cum să facă și ce să facă, fără alte argumente, deși știu că e greu să rămâi echilibrat și clar. E un efort pentru corp și minte să susții vreme îndelungată pe cineva. Să repeți aceeași lucruri iar și iar, să motivezi copilul din fața ta, să îl direcționezi și să îi crești părțile frumoase. Cel mai dureros este că în urma efortului rezultatul nu vine imediat. Dacă ești norocos îl vezi după câteva luni. E nevoie de curaj și de răbdare să dai și uneori să nu…primești. Bumerangul nu se întoarce mereu la tine.

Mă necăjesc când văd că ei reacționează exact cum li se spune: tăcuți în bănci sau spun despre ei că sunt răi căci așa li s-a spus de multe, multe ori.

Da, în urma criticilor ei oferă ce li cere: puțin.

Mai e nevoie de curaj la școala specială pentru a urma nevoile copiilor. Iar asta înseamnă să faci altfel decât în mod obișnuit.Altfel decât să stai în bancă toată ziua, altfel decât orele vechi cu inspecțiile de aur din partea superiorilor, altfel decât scrie în planificările vechi de cel puțin 10 ani.

De ce curaj?

 Curaj să te înfrunți pe tine, cel care ești și tu crescut de acest sistem.

Curaj să reziști și tu în fața celor care se sperie de o astfel de abordare și te critică.  

Curaj să faci schimbarea în care crezi dar pe care nu ai mai făcut-o niciodată.

Curajul să mănânci știind că te vei murdări.

Oamenii se sperie când lucrurile se fac diferit față de cum e Obișnuitul. Unui elev care a venit în școală cu o profundă rezistență față de reguli nu-i poți spune stai în banca 30 de minute! Dar poți face un sistem în care îi spui: după ce îți faci activitatea (scriere, matematică, etc.) ai pauză. Iar pauza la el poate însemna să iasă din clasă și să cutreiere școala. La început va sta mai mult prin școală decât prin clasă dar își va face temele căci a apărut o convenție între profesor și el. Apoi, treptat, timpul petrecut în afara clasei se va diminua din ce în ce mai mult. Dar pentru o astfel de convenție nu e nevoie doar de curajul de a sparge tiparele școlii sau regulile sistemului de învățământ (ora de 45 de minute, stat în clasă și neaparat în bancă) ci și de răbdarea celor din întreaga școală, ca ei să-i tolereze prezența pe holuri sau chiar în clasele lor.

Am avut convenția asta cu un elev neștiind dacă va funcționa. La finalul anului am avut surprinderea să văd că sunt multe zile în care nici nu pleacă din clasă, preferând compania colegilor lui. Între timp  a început un nou an școlar și noi provocări între noi.

Curajul la școala specială mai are un sens: acela de a putea să o iei mereu de la capăt!

Dacă ți-ai atins un obiectiv e minunat. Bucură-te! Mai sunt multe altele pentru același copil.La fel, e nevoie de pași mici, de un plan și de încredere.

Ce multe drumuri sunt de parcurs atunci când trebuie să restabilești legături!

Pare mai ușor să strici decât să repari.

Mai ușor să dezbini decât să unești.

Pentru fiecare drum e nevoie de Curaj și Incredere.