Profa lor de 4 ani

Astăzi plouă. A plouat şi ieri şi alaltăieri.

În fiecare dimineaţă am intrat în clasă somnoroasă şi parcă fără chef de o zi lungă. Dar dimineţile astea sunt aşa diferite faţă de  dimineţile de acum 4, 3 sau 2 ani! Desi intru în aceeaşi clasă cu aceeaşi elevi. Şi aceeaşi eu….sau poate nu.

Acum zilele la şcoală sunt armonioase. Există un echilibru între elevi. Se înţeleg unul pe altul, se aşteaptă, se acceptă, întreabă unul de altul. Până şi cel mai conflictual dintre ei e mai compliant, desi e prezent tot mai rar.

Acum 4 ani era o nebunie. Eram într-un iureş permanent, în 4 ore petrecute cu elevii nu stăteam o clipă jos, eram mereu în alertă, fiecare făcea altceva desi aveau toţi ora de matematică: practic mă divizam la numărul de copii din clasă. Trebuia să am grijă să nu termine toţi în acelaşi timp căci mi-era imposibil să le dau feedback tuturor iar pentru mulţi o clipă de răgaz însemna ori un conflict închipuit ori prilej de a-i necăji pe ceilalţi. Privesc în urmă şi mă văd cum mă dădeam peste cap să nu se întâmple asta. Eram toate la un loc: magician, diversionist, zână, mama.

Dar cel mai rău era după ore, când ajungeam acasă şi mă simţeam nemulţumită de mine: ba că nu am dozat suficient efortul pentru fiecare, ba că a trebuit să fiu focusată doar pe un elev dat fiind starea lui conflictuală şi mă simţeam vinovată faţă de restul copiilor (desi ştiam că am făcut-o ca să îi protejez), sau am clacat faţă de altul şi am ridicat tonul. Mai erau momentele în care îmi dădeam seama că reacţiile mele erau distorsionate de propriile  aşteptări sau frustrări. Iar ei erau şi sunt copii ale căror abilităţi sunt influenţate de limitările lor cognitive.

Cele mai intense erau inspecţiile când nu afişam orele standard, când spuneam că nu sunt de acord cu ideile unui om care vede nişte elevi o data în viaţa lui dar cunoaşte deficienţa din cărţi şi nu ştie să viseze pentru niciunul dintre ei. Erau intense pentru că mă învinovăţeam şi nu mai aveam încredere în mine. Credeam că sunt cel mai rău profesor, că nu ştiu, că nu reuşesc, că nu am ce căuta acolo. Că e rău că nu îmi fac planificările, că scriu bazaconii în condică, că orarul meu e doar o hârtie niciodată citită.

Astăzi, după 4 ani, sunt profa care nu mai are aşteptări. Profa care ştie că nu merită să îmi dau energia aceea bună şi dătătoare de momente faine cu elevii  pe scris documente aiurea şi fără noimă. Nu mai comprim timpul, nu mai sunt pe fugă, nu mă mai învinovăţesc. ŞTIU că totul este bine. Intru în clasă obosită sau energică, îi salut, mă uit la ei şi le spun:

Dragilor, îmi este atât de somn astăzi! Parcă nu îmi vine să fac nimic. Voi cum sunteţi?

Iar ei îmi răspund ce au mâncat dimineaţă, ce au făcut aseară, cum se simt acum.

Şi apoi suntem gata de lucru. Am pus pe tavă cu ei ce simt iar apoi începem orele relaxaţi. Parcă asta era şi o tehnică în terapie…….

Acum, după 4 ani, ŞTIU că nu planificările au contat ci faptul că am vorbit despre emoţii, certurile şi supărările lor când de fapt noi aveam în orar Ritm şi mişcare sau că am mers la escaladă în loc să ne prefacem că facem sportul în curte. A contat că am ales să mergem într-o excursie cu trenul pentru a vedea viaţa reală în loc să ne punem fundul într-un autocar sau am făcut ore împreună cu altă clasă în ciuda tuturor conflictelor care apăreau pentru că aşa aveam multe ocazii de socializare, de joacă şi învăţare de a fi unul cu altul.

Acum, după 4 ani (când ei erau în clasa a 3 a iar eu eram titirez):

•  un elev merge  oriunde: pe stradă, în magazine, într-o excursie. Nu mai are nevoie de predictibilitate şi nici de a fi mereu în acelaşi mediu. Acum 4 ani nu ieşea din clasă nici măcar pentru logopedie sau sport, nu mergea în magazine nici cu părinţii lui. Accepta să relaţioneze doar cu părinţii lui şi proful de la clasă. Viaţa lui se desfăşura acasă sau în clasă. Atât. Peste 2 săptămâni vom merge în excursie la mare fără părinţi. Nici măcar nu ştie exact cum arată marea. Citeşte, scrie cu litere de mână şi învaţă înmulţirile. Face cumpărături.
• Un elev scrie şi citeşte conştient cărţi cu poveşti. Se uită la filme şi citeşte subtitările. Stă o zi întreagă cu ceilalţi colegi fără să se certe semnificativ. Îl împac repede, înţelege ce a fost cu cearta aceea, pleacă acasă cu senzaţia de dreptate. Acum 4 ani venise dintr-o şcoală de masa,  nu avea niciun prieten, se certa deseori cu cei din jur, copia foarte frumos literele dar nu ştia ce scrie, făcea adunări până la 10.
• Un alt elev e foarte activ şi bun cu ceilalţi. Se joacă, e harnic, îi ajută şi împarte cu ei. Acum 4 ani venea din şcoala de masa. Foarte conflictual, vorbea urât şi fără oprire, lovea. Vorbea neîncetat şi nu găseam cale să îl fac să se oprească. Azi nu concepe să nu vină la şcoală.
• O elevă scrie şi citeşte cuvinte scurte şi propoziţii simple. Zâmbeşte, e activă, are iniţiativa jocurilor şi e tare harnică. Acum 3 ani când ni s-a alăturat din şcoala de masa ştia doar literele fără a le lega, colora doar cu negru şi maro, stătea în banca ei tristă şi cocoşată.
• Unui alt elev îi  maxim 5 minute să realizeze sarcina pe care i-o dau, îl pot lăsa 10 minute cu ceilalţi ştiind că sunt în siguranţă cu el.Nu mai mult. Acum 4 ani nu mă simţeam nici eu în siguranţă cu el şi rareori reuşea să termine ce a început.
• O elevă este în abandon şcolar iar altă fată este în regres. Nu a putut face şcoală online şi nici nu a mai venit la şcoală întrucât nu poate purta mască.

4 ani de activităţi diverse care depăşeau încet încet limitele lor. Cu brio. De acceptare, iubire, luat mereu de la capăt şi iar acceptare. Şi multă dezvoltare personală. Am să povestesc şi despre asta cândva.

Scriu acest articol pentru toţi profesorii care se simt depăşiţi, care cred că nu sunt profesori buni, care se simt varză, care se uită la ei de parcă ar fi cei mai proşti şi care se simt depăşiţi de sistem. Care simt că au prea multe provocări şi trec printr-o etapă grea.

Cât timp facem ce e mai bun pentru ei, câtă vreme avem un obiectiv pentru elevii noştri şi visăm  nu are cum să nu apară progresul!

Am mereu în minte întrebarea:

 Dacă ar fi copilul meu ce aş face?