7 puncte din profilul celui care lucrează cu elevii cu deficiențe

Nu știu dacă există o ramă pentru poza celui care lucrează cu elevi cu dizabilitați. Dar pot spune ce am văzut în jurul meu că funcționează.

1. Își validează elevul constant

E un om care știe că ce e în fața lui nu e nici bun, nici rău, nici altfel. Doar este și atât. 

2. Construiește

Ia totul ca atare și construiește de oriunde s-ar afla elevul: e jos deci trebuie ridicat mai sus, e sus deci trebuie ajutat să rămână acolo.

3. E flexibil

Știe că zilele nu seamănă unele cu altele așa cum nici el nu poate fi același zi de zi. Mai mult decât atât, starea pe care o are el influențează și starea copiilor. Într-un fel, deși sună greu pentru noi și împovărător, modul în care ne simțim ne ajută să pompăm motivație în elev sau nu. În funcție de energia  și starea noastră de bucurie copilul simte, opune mai puțină rezistență și apar mai ușor schimbările. Iar apoi, cine nu învață mai usor într-un mediu plăcut, nestresant, într-un mediu în care se simte el, doar el?

Așadar felul în care se simte profesorul (îi place, nu îi place, este energic, are chef, nu are chef, are griji, etc.) va ajunge la elevi iar rezultatele vor fi pe măsură.

De zeci de ori testat. NU mai am nici un dubiu!

4. E conștient și prezent

Am observat că realitatea se schimbă atunci când profesorul nu confundă viața și părerile lui cu viața și starea de fapt a elevului. 

Când doi elevi se ceartă nu e despre conflicte și nici despre elevi răi ci despre lucruri pe care ei nu le înțeleg și au nevoie să le rezolve. Uneori conflictul e necesar alteori e doar un mod cunoscut de ei pentru a relaționa.

Dacă adultul ar sancționa acest comportament fară a înțelege de ce și cum a apărut, copilul învață ori că e rău, ori că trebuie sa își cenzureze comportamentul. Dar schimbarea și evoluția nu apare așa. Dorința profesorului de liniște nu are legătură cu ce poate sa facă elevul. 

Când doi elevi se ceartă nu e despre profesor, e doar despre elev și capacitatea lui de a face față regulilor  sau de a traduce mediul din jurul lui. Dacă reacția profesorului la certurile elevilor e distorsionată (implica furie, supărare, disconfort) atunci acea ceartă e despre un alt capitol din viața profesorului sau a omului din spatele profesorului.

Atunci când nu luăm personal ce se întămplă în clasă suntem mai prezenți la situație. Ne dăm seama că avem în față un elev care are probleme de gestionare a emoțiilor, de exemplu. Un elev care ne lovește nu dorește să încalce neaparat  spațiul personal ci are nevoi neacoperite…

Când un elev nu urcă panoul de escaladă motivul poate fi frica și nu pentru că nu vrea. Are legătură cu frica lui și mai puțin cu faptul că nu vrea să facă ce îi spune profesorul deși la prima vedere așa pare.

Când un elev nu ascultă nu are legătură cu profesorul ci cu ceea ce el ca ființă încă nu a interiorizat sau sunt legături neuronale care nu permit acea achiziție. 

5. Își alege motivația

DE ce vreau să fiu profesor?

Traseul său și al elevilor depinde mult de motivația lui. Dacă își dorește aprecierea celorlalți e posibil să rămână repede dezamăgit. Pentru că profesorii, directorii și inspectorii pot avea repere diferite. Ce crede el că e bine pentru elevi e posibil să nu corespundă cu ce cred ceilalți. 

Dacă motivația lui de a continua, de a fi profesor este progresul elevilor cu greu va rămâne dezamăgit sau frustrat de un sistem cu reguli ambigue. Va găsi resurse de a continua și de a schimba ce e de schimbat. Singurele dezamăgiri care pot apărea în cazul ăsta sunt traseele elevilor săi care, în unele cazuri, pot fi diferite față de ce și-a imaginat că va fi. Aici va interveni dorința lui de a continua, de a găsi și încerca soluții. Unele vor merge, altele nu. Doar toate astea vor rămâne în experiența lui și le va accesa în multe momente.

Un profesor demotivat și dezamăgit nu va avea toate resursele pentru a mai putea fi lângă elevii săi. Un profesor care se simte neapreciat nu va avea energie suficientă pentru a visa pentru elevii săi. Cum nu poți controla fluxul aprecierilor celorlalți îți rămâne să controlezi ce simți tu și ce vrei tu să faci. 

6. Ia totul ca atare și nu are așteptări

Un profesor are nevoie de echilibru. Dacă așteptările lui legate de evoluția elevilor sunt mari e posibil să fie dezamăgit. Dacă nu crede că elevul ar putea progresa va ramâne demotivat.

Echilibrul îl aduce starea de “fac tot ce cred ca ar putea duce la o evoluție de orice fel la elev”. Unii elevi vor progresa mult într-un timp scurt. Alții au nevoie de mai mult timp. Uneori mult mai mult. Însa profesorul rămâne conștient că tot ceea ce face creează unde în jurul lui. Chiar daca nu ajung în forma și culoarea pe care el le trimite.

7. Se dezvoltă continuu

La început e foarte posibil ca profesorul să nu aiba toate punctele de mai sus. Totul e o mișcare continuă: învățare și eroare, încercări, descoperiri, trecerea de la neîncrederea în ce faci până la încrederea în soluțiile alese sau încrederea că vei  găsi la un moment dat un punct salvator.

Uneori nici nu ajungem singuri să bifăm tot acest profil. Avem nevoie de un alt coleg cu care să lucrăm și să creștem lucrând în echipă. Alteori e nevoie să trecem printr-un proces de coaching/ mentorat. Iar alteori avem și noi nevoie de ….timp.