Uneori am impresia că școala ne ține departe de adevărata viață. Departe de posibilitățile noastre adevărate, departe de emoții și de cum să trăim cu adevărat.
Ce ar trebui să transmită un profesor elevilor săi?
Ce a învățat omenirea până acum și ar putea da copiilor ei mai departe?
Informații? Le putem lua în două secunde de pe Google.
Ce e dincolo de informații?
EMOȚIILE.
Următoarele povești de viață arătă cât de importante sunt emoțiile. Poveștile sunt cele care aduc în prezent experiențele trecutului.
Trevor Noah: omul care din sărăcie și dintr-o viață grea a văzut lumina.
Trevor s-a născut in Africa de Sud într-o vreme dificilă când mama a fost împușcată în cap iar uneori, din cauza sărăciei, mâncau viermi. Tatăl lui este alb iar mama negresă. Relațiile interrasiale erau interzise prin lege iar negrii nu aveau drepturile albilor fiind persecutați. Cu toate astea el a reușit să vadă în toată sărăcia ceva ce i-ar putea face pe oameni să se amuze: a devenit comedian și a povestit despre viața lui cu atât umor încat astăzi este unul dintre cei mai premiați comedieni din America. Discriminarea și sărăcia l-au făcut să plece în America însă amintirea trecutului și toate emoțiile de atunci l-au determinat să deschidă o fundație în Africa de Sud care se ocupă de educația copiilor vulnerabili.
Le-aș spune copiilor povestea lui Trevor ca o mărturie la discriminarea de toate tipurile: Ce îl face pe un om să fie special? Dar diferit?
Vedran Smailovic: respectul pentru moarte și pentru viața care s-a sfârșit
Vedran s-a născut în Iugoslavia și a locuit în Sarajevo. Acum câțiva ani acolo era un război. Într-o zi, privind de la fereastră, a văzut cum o bombă a omorât 22 de oameni ce stăteau la coadă la brutărie.A simțit furie, tristețe și neputință. Nu știa să lupte sau să facă dreptate. Dar era muzician. Și-a luat cel mai bun costum, violoncelul și un scaun. S-a așezat în gaura făcută de bombă și a cântat vreme de 22 zile pentru cei care au murit, neținând cont de bombele ce treceau pe lângă el. O zi pentru fiecare. A cântat pentru pace, pentru sufletele care au murit și a arătat frumusețe celor care mai erau în viață și fără speranță.
Cât de mult conștientizează elevii noștri efectele unui război?
Prin ce se aseamănă un război mondial cu un conflict din curtea școlii?
Ar putea fi asta o lecție de istorie? Nu știu de ce dar pentru mine istoria a fost atât de anostă și puneam așa multă energie să învăț anii războaielor, regilor sau eroilor. Cumva am ratat frumusețea istoriei: ce ne învață ea și ce putem folosi de aici mai departe.
Nick Vujicic: omul fără mâini și fără picioare care reușește să îi inspire pe ceilalți
Nick s-a născut fără mâini și fără picioare. O bună parte din viața lui a însemnat nefericire. Trebuie să fi trecut printr-un proces fantastic de a ajuns astăzi să țină mii de prelegeri peste tot pe unde merge, să îi inspire și emoționeze pe oameni. Cum e un mesaj de e o minciună să crezi că nu ești suficient de bun de la un om a cărui putere nu stă nici în brațe nici în picioare?
James Earl Jones: omul care după ce și-a găsit vocea a făcut din ea o artă
James e cunoscut drept vocea lui Darth Vader sau a lui Mufasa din Regele leu. Am putea crede că un astfel de om a fost un copil expansiv, cu mulți prieteni și vesel. Procesul extraordinar care l-a transformat: a trecut din starea de copil care vorbea puțin (din cauza condițiilor grele de viață se bâlbâia și conștientizându-și neputința a refuzat să mai vorbească) la actorul a cărui talent a fost chiar vocea sa.
Steven Spielberg: când talentul tău devine un mecanism de apărare
Copilul Steven era un copil marginalizat probabil victimă a ceea ce astăzi numim bullying. Și asta doar din cauza originii sale de evreu. Copilul marginalizat care a aflat că se simte bine când se pierde în spatele unei camere de filmat, când el e cel care controlează scena vieții. A devenit regizor. Cel mai premiat film al lui e Lista lui Shindler, povestea unui om care a salvat peste o mie de evrei.
Acestea sunt cinci povești adevărate pe care le-am găsit în cartea Povești pentru băieți care au curajul să fie altfel (Ben Brooks, 2018). 5 din 100 cât prezintă cartea. E exemplul că, privind de undeva de sus, o suferință, o nevoie sau o traumă face parte dintr-o poveste mai mare și poate fi motorul unei vieți extraordinare și a unui om care luminează în jurul său. Și conform autorului nici nu au avut nevoie să omoare balauri pentru a fi oameni extraordinari.
Sora mai mică a acestei cărți este Povești de seară pentru fete rebele (Elena Favilli, Francesca Cavallo, 2017). De aici extrag trei vieți:
Marie Curie: cunoscută ca om de știință dar în realitate a fost un om extraordinar de pasionat și curios
Marie Curie a fost o fată curioasă și fascinată de metale și magneți. Toate cercetările ei ulterioare avea la bază nevoia ei de cunoaștere și curiozitatea : Ce se întâmplă dacă fac asta? Deși importanța descoperirilor ei îi puteau aduce foarte mulți bani Marie a ales să își facă cercetările accesibile oricui. Hm…mi-ar fi plăcut să aud povestea asta în clasa a 7 a când am început să fac chimie. Poate aș fi iubit-o mai mult și nu m-aș fi blocat în teme lungi și de neînțeles. Aș fi fost poate mai curioasă să văd ce e dincolo de cifre și tabele. Să știu că acolo e despre lume.
Nu trebuie să ne temem de nimic pe lume. Trebuie doar să încercăm să înțelegem.
Sunt cuvintele ei valabile pentru orice domeniu.
Serena Williams: o cunoaștem ca o mare tenismenă dar în realitate este un om care a muncit mult pentru visul ei
Serena a învățat să joace tenis împreună cu sora și tatăl ei. A făcut asta zilnic și fără încetare într-o lume în care bandele de tineri făceau probleme celor din jur. Sunt mulți oameni celebri cu astfel de povești dar dăm puțin atenție a ce e în spatele succesului. Nu sunt coincidențe sau părinți bogați sau inteligențe aparte. Sunt condiții grele, pasiuni și voințe.
Asta cred că ar trebui să transmită un profesor elevilor săi. Povestea din spate. Ce e în mintea și în mașinăria pe care o purtăm cu noi mereu: corpul nostru! De ce sunt capabili oamenii dincolo de ce trăim zilnic? Profesorul este cel care modelează atenția elevilor!
Fadumo Dayib: copilul care a încercat să fugă de război dar care nu a rămas fugind. S-a intors adult să schimbe ce era de schimbat
Faduma e un om care trăiește odată cu noi. Dar în vremuri de război. E un copil care a trăit fugind de o Somalia în război. Nu a avut timp să învețe să scrie sau să citească până la 14 ani. 14 ani a încercat să supraviețuiască. A ajuns împreună cu familia ei în Findlanda unde a primit tot ce primește un copil în mod obișnuit: casă, școală, liniște. Apoi, adult fiind, a început să lucreze la înființarea de spitale în Somalia. A devenit prima femeie om politic din Somalia.
Am putea include povestea asta la o lecție de istorie.
Oare am putea cunoaște și învăța empatia și la istorie?
Haideți să ne uităm în ochii elevilor noștri și să le dăm ceea ce au nevoie să știe, ceea ce le trebuie și le incită curiozitatea. Să-i învățăm să își pună întrebări.
Orice întrebare își va găsi și răspunsul!
Lasă un răspuns