Cât de plină este cana ta?

A fost odată, mai e și astăzi dar atunci el a făcut ceva special, un băiat pe nume David.

David a venit la școala specială dintr-un centru maternal, scos din familia lui toxică. Tatăl locuia pe străzi dar avea contact zilnic cu David iar mama nu îl mai recunoștea. Ba chiar își lăsase amprenta pe viața lui cu o cicatrice mare pe scalp făcută când băiatul avea 3 ani. Un băiat deștept venit la școala specială pentru că școala obișnuită nu îi mai putea tolera comportamentul problematic.

Iată-l față în față cu mine: neliniștit, violent, doritor să fugă pe străzi lângă tatăl lui, plin de repere negative. Zi de zi mergeam în clasa lui unde el era stăpânul și tartorul celorlalți. Iar eu profesorul care trebuia să îl invețe să scrie, să citească și sa se poarte frumos. David a declanșat în mine atât de multe întrebări:

Cât de mare trebuie să îi fie durerea pentru ca el să fie atât de dur cu ceilalți copii?

Câtă nevoie de iubire are el și nici măcar nu știe?

Ce să fac și cum să îl ajut?

Să-i pedepsesc comportamentul violent? Era ca și cum aș fi fost un agresor pentru el, la fel ca mama lui.

Să-i spun că nu are ce căuta într-o școală? Mai bine să plece în centrul lui? Era ca și cum l-aș fi abandonat, la fel ca mama lui. Am decis să construiesc cu el noi comportamente pornind de la ce poate să facă și de la lucruri pozitive, mai puțin de la pedepse și restricții. Am decis să îi dau iubire pentru că era clar că exista o mare lipsă (deși tulburarea lui de atașament îl făcea să fie aibă nevoie de o sursă inepuizabilă de iubire).

Un copil fără iubire.

Poate în ochii multora nu există copil fără iubire. Ba există, sunt foștii copii pe care acum îi vedem pe stradă ca niște adulți dizgrațioși și murdari. Cei care ori cerșesc ori fură. Îi întâlnim și în închisori sau la știrile de la ora 5. Ei nu dispar. Doar se transformă și se adâncesc și mai mult în întuneric și suferință.

Dincolo de aceste întrebări, David m-a făcut să mă gândesc ce fel de profesor sunt și de ce sunt eu printre elevi. A fost un moment cheie în care am devenit conștientă de rolul meu. David mi-a modelat atenția către diferite tipuri de comportament, mi-a deschis  lumea negocierii complete și corecte. După el au urmat și alți copii, la fel de goi și flămânzi de iubire, înțelegere, validare.

Suntem ca niște cănuțe care ne sunt umplute de către cei din jur de-a lungul vieții, devenind compleți și întregi, îndeplinindu-ne rolul de a turna mai departe în cănuțele celorlalți. E rolul și datoria noastră de a fi printre oameni. Și lucrurile se întâmplă fără ca noi să știm.

David a turnat și el în cănuța mea, deși a lui era cam goală…. Sursa conștientizării rolului meu la școală este el.

Ce aduce sens vieții? Reguli de a trăi viața cât mai sănătos?

Școala și întregul domeniu în care lucrez a pus o mare amprentă a unghiului din care privesc viața.

E unghiul din care construiesc, din ce  plantez azi crește mâine și culeg poimâine. E despre a construi și a înălța. Despre a dărâma uneori și a căuta o altă machetă, a alege un al mortar și alte unelte  dar, în final, tot despre a construi. De a vedea că ce a fost mic și poate strâmb, urâcios, nedorit a devenit și pornește în lume mare, frumos și strălucitor.

E cea mai faină trăire! Nu atât aceea de creator cu putere de a face cât de MULȚUMIRE a creației!

Are cana ta inspirație?

Lumea cercetașilor în care sunt și care m-a atras încă de pe alte meleaguri e lumea lui Gata oricând! și Să lăsăm o lume mai bună decât am găsit! E lumea în care am simțit cum e să construiești împreună cu cei de lângă tine, cu cei care au aceeași viziune ca tine dar și provocarea să clădești cu cei care gândesc și acționează diferit. Aici am învățat că spiritul de echipă se construiește și se formează atunci când pe oamenii din jurul tău îi simți. Simți când în interacțiune le-ai atins butoanele sau când tu însuți ai zgândărit ceva acolo în sufletul tău. În momentul ăsta poți să te oprești și să spui ok, eu lucrez mai bine singur sau poți să vezi ce e acolo, ce spune despre tine   aceea situație și ce poți să schimbi. E atât de greu uneori să pui idei una lângă alta, să faci și să creezi un sens cu ele atunci când tu și cel de lângă tine aveți valori comune dar și aceleași frustrări. Am trăit două astfel de momente și pot spune cât de minunat și autentic e să dezvolți o astfel de stare, de armonie cu cei din echipa ta.

În lumea cercetășiei, într-un timp scurt cănuța mea a primit foarte mult.

Undeva în gimnaziu la rândul ei o profesoară mi-a deschis drumul psihologiei, a simțului civic și curiozității față de comportamentul oamenilor. Și ea a turnat în cănuța mea.

Are cana ta iubire?

Mergând pe firul  retrospectiv, mama e cea care mi-a arătat, fără a fi conștientă de asta, despre îngrijirea oamenilor, cum se confruntă ei cu moartea și cum e ea acolo cu ei și lângă ei. Mama este și astăzi asistentă medicală. Mi-a umplut cănuța încă de mică.

Tata e omul iubitor care prin brațele sale care mă cuprindeau zi de zi a îmbrățișat atât de mulți copii fără să știe. Nu doar pe mine cum crede el. El m-a învățat iubirea, despre contactul fizic cald și strâns și vindecător. Eu la rândul meu îi îmbrățișez la propriu pe copiii care vin în viața mea în diferite roluri de elevi, cercetași sau proprii copii. Mi-am dat seama târziu de asta privind într-o zi pierdută în cănuța mea.

Copii mei, băiatul și fata mea, soțul meu sunt primii care mă ajută să îmi explorez limitele, colțuri adânci ale minții și sufletului meu.

Are cana ta prietenie?

Alina, prietenă, colegă și neaparat cenzuratorul meu. Alina a pus în cana mea simțul măsurii, a pragmatismului și al tehnologiei! Dar și al descoperirii elevilor noștri cu drag, curiozitate și frământări!

Florina, prietena mea e cea care m-a făcut conștientă că am o cănuță. Iar Roxana m-a ajutat, și încă mă ajută, să îmi pun mereu întrebări. Mă duce undeva sus și îmi arată cum e viața mea de acolo și îmi spune să sar, să nu mă tem căci am parașuta acolo unde trebuie.  Și toți ceilalți oameni care trec pe lângă mine toarnă stropi în cănuța mea.

Cine a turnat în cănuța ta?

Ce faci cu ce ai acolo? Ce dezvăluie cănuța ta?

Ai umplut astăzi cănuța cuiva?

* David nu este un personaj fictiv. Însă numele lui da. La fel și plasarea lui în timp și spațiu.